Articol scris the Ulli Diemer în 1997 în care explică semnificaţia termenului 'socialism libertar'.
Textul original pe theanarchistlibrary.org.
Spunem că suntem socialişti libertari. Dar de ce adjectivul? De ce socialism libertar? E socialismul libertar diferit de socialism aşa cum e înţeles el în general?
Problema, şi motivul pentru adjectiv, e că nu există o definiţie a socialismului care e "înţelesă general". Dilema socialismului astăzi e în primul rând dilema înţelesului socialismului, pentru că termenul a fost aplicat unei game de persoane, partide, filozofii, state, şi sisteme sociale, deseori complet antagoniste între ele, atât de atotcuprinzătoare încât însuşi termenul 'socialism' a devenit practic lipsit de sens.
Sunt mai multe variante de socialism existente în prezent decât sunt variante de supe pe rafturile supermarket-urilor, mai multe partide socialiste cu linia corectă decât secte religioase cu monopol pe salvare. Majoritatea popoarelor de pe Pământ sunt guvernate de state care se autoproclamă socialiste, state care afişează între ele antagonismele familiare care sunt considerate de obicei a fi semne distinctive ale imperialismului capitalist, precum şi oricare fel de sistem social existent în prezent, de la tribalismul în declin până la industrialismul avansat. Poate exista vreun înţeles care merită să fie salvat pentru o etichetă care a fost revendicată de Kautsky şi Lenin, de Mao şi Brezhnev, de Gandhi şi Hitler, de Ed Broadbent şi Karl Marx? Înseamnă termenul mai mult decât "drept" sau "bun" pentru susţinătorii lui, "birocratic" sau "rău" pentru inamicii lui?
Tentaţia de a abandona complet eticheta e puternică, de a adopta un termen nou care să indice genul de schimbare socială pe care o propunem. Dar făcând asta ar însemana să încercăm să eschivăm o problemă ce nu prea poate fi evitată. Confuzia terminologică nu e întâmplătoare. Nici nu e "doar" o chestiune de cuvinte. E înrădăcinată în faptul că sistemul dominant social întotdeauna acţionează prin a integra ceea ce nu poate distruge - mişcări, idei, chiar şi cuvinte - şi prin urmare le distruge tocmai prin integrarea lor, prin revendicarea lor. Neagă însăşi posibilitatea unei alternative pentru sine, şi demonstrează această imposibilitate prin absorbirea alternativei şi golirea ei de sens, prin adoptarea unor noi forme şi unui nou limbaj care creează iluzia ca există mai multe opţiuni şi schimbare, în timp ce perpetuează aceleaşi relaţii esenţiale de dominare. Din moment ce principala provocare pentru capitalism a venit de la ceea ce s-a autointitulat socialism, nu e deloc surprinzător că relaţiile sociale capitaliste au supravieţuit în jumatate din lume numindu-se socialiste. 'Socialism' a devenit un alt nume pentru capitalism, o altă formă de capitalism: în 'victorie', socialismul a fost mult mai îngropat decât ar fi putut vreodată să fie în înfrângere. Capitalismul a dizolvat alternativa socialistă prin furtul numelui său, limbajului său şi viselor sale. Trebuie sa le luăm înapoi, pentru că fără cuvinte nu există concepte, şi unde ne există un limbaj al libertăţii, nu poate există vreun vis de liberare.
Prin urmare, nu putem pur şi simplu abdica terminologia socialismului şi să inventăm arbitrar etichete noi. Ar fi inutil să facem asta, atât pentru că orice termen nou va fi secătuit în mod similar dacă va căpăta recunoaştere populară, cât şi pentru că limbajul libertăţii existent se referă la înţelesuri şi istorie care trebuie recuperate de la cei care acum le suprimă revendicându-le. Cuvinte cum ar fi 'socialism', 'revoluţie', 'democraţie' şi 'libertate' conţin în sine o critică a ordinii existente. Critica poate fi realizată doar prin recucerirea ei şi dându-i o viaţă nouă, nu prin abandonarea ei şi cautarea alteia.
Pentru motivul ăsta, pornim cu termenul 'socialism' şi îl urmăm cu adjectivul 'libertar', care începe să elaboreze primul termen şi care simultan îl transforma într-un termen nou, diferenţiându-l de toate celelalte 'socialisme'. Poate cel mai important, adjectivul 'libertar' stârneşte întrebări în minţile celor care îl întâlnesc, în timp ce termenul 'socialism' de unul singur tinde să fie luat drept de la sine înţeles, să acţioneze ca un vas pe care fiecare persoană îl umple cu proprile idei preconcepute.
Şi prin stârnirea întrebărilor, termenul socialism libertar iniţiază primul pas într-un proces de critică care trebuie aplicat în mod egal atât capitalismului cât şi 'socialismului' aşa cum e "înţeles în general". Acest proces de critică n-a produs niciun rezultat final care să poată fi prezentat ca o imagine cuprinzătoare a socialismului libertar. Într-adevăr, chiar conceptul de critică stă în opoziţie cu de ideea de a avea rezultate finale. Ce e prezentat aici sunt nişte începuturi, nişte teme pentru elaborare. Majoritatea ideilor prezentate aici nu sunt noi, dar nici nu sunt în general acceptate.
Ce înseamnă termenul 'socialism libertar'?
Ideea că socialismul e înainte de toate despre libertate şi deci despre depăşirea dominaţiei, represiunii şi alienării care blochează cursul liber al creativităţii, gândirii şi acţiunii umane. Nu echivalăm socialismul cu planificarea, controlul statului sau naţionalizarea industriei, deşi înţelegem că într-o societate socialistă(nu "sub" socialism) activitatea economică va fi controlată, gestionată, planificată şi deţinută colectiv. Similar, credem că socialismul va implica egalitate, dar nu credem că socialismul e egalitate, pentru că e posbil să concepem o societate unde toată lumea e oprimată în mod egal. Credem că socialismul e incompatibil cu statele cu un singur partid, cu constângerile asupra libertăţii de expresie, cu o elită care exercită puterea 'în numele' poporului, cu culte de lider, cu toate celelalte dispozitive prin care societatea muribundă caută să se portretizeze pe sine ca fiind noua societate.
O abordare a socialismului care incorporează revoluţia culturală, liberarea femeilor şi copiilor, şi critica şi transformarea vieţii de zi cu zi precum şi preocupările mai tradiţionale ale politici socialiste. O politică complet revoluţionară pentru că caută să transforme toată realitatea. Nu credem că capturarea economiei şi a statului duce automat la transformarea restului fiinţei sociale, nici nu echivalăm liberarea cu schimbarea stilului nostru de viaţă şi a minţilor noastre. Capitalismul e un sistem total care invadează toate zonele vieţii: socialismul trebuie să fie depăşirea realităţii capitaliste în întregimea sa, sau nu e nimic.
Politica libertară e preocupată de liberarea individului pentru că e colectivă, şi de liberarea colectivă pentru că e individualistă.
Să fi socialist nu e doar o chestiune intelectuală, o chestiune de a avea ideile corecte sau abordarea intelectuală corectă. E de asemenea despre felul în care îţi trăieşti viaţa.
O politică revoluţionară pentru că, conform spuselor lui Marx şi Engels, "revoluţia e necesară nu doar pentru că clasa conducătoare nu poate fi detronată prin orice altă cale, dar şi pentru că clasa care o detronează poate doar printr-o revoluţie să se cureţe de tot noroiul veacurilor şi să devină potrivită pentru a intemeia societatea din nou."
Pentru că revoluţia e un proces colectiv de auto-liberare, pentru că popoarele şi societăţiile se transformă prin luptă, nu prin decret, prin urmare "emanciparea claselor muncitoare poate fi realizată doar de clasele muncitoare înseşi", nu printr-o avangardă leninistă, un stat socialist, sau orice alt agent care acţionează în numele lor.
O concepţie a stângii nu separată de societate, ci ca partea a ei. Noi cei de stânga suntem oameni care sunt supuşi la oprimare socială ca toată lumea, care se luptă pentru socialism pentru că propria liberare e posibilă doar atunci când toată societatea e liberată. Căutăm să aducem pe alţii în proiectul nostru socialist nu ca să le facem o favoare, ci pentru că avem nevoie de ajutorul lor ca să atingem propria liberare. Comentariul lui Cohn-Bendit "Faci revoluţia pentru tine" nu e o poziţie individualistă, ci cheia unei politici cu adevărat colective, bazată pe bucuria şi promisiunea vieţii, în loc de sacrificiul de sine care e deseori versiunea radicalului pentru povara omului alb.
Noi cei de stânga ne vedem ca participanţi egali în luptă, nu lideri unşi ai ei. Prezentăm viziunea noastră socialistă ca parte a contribuţiei noastre, dar nu nu credem că credinţa noastră în socialism înseamnă că avem toate răspunsurile. Tratăm oamenii onest, ca egali, nu presupunem că avem dreptul să dictăm ce să creadă sau să facă, nici nu presupunem că nu avem nimic de învăţat de la ei. Avem destulă credinţă în politica noastră încât nu căutăm să manipulăm oamenii ca să ajungă la concluziile noastre.
Ca socialişti formăm organizaţii cu alţi oameni care împărtăşesc ideile noastre. Asta e necesar şi valid, dar e o situaţie pe care mereu trebuie să încercăm să o depăşim, nu una pe care s-o acceptăm şi chiar s-o instituţionalizăm într-un mod leninist. Socialismul înseamnă nu numai dispariţia treptată a statului, ci şi dispariţia treptată a stângii şi a organizaţiilor sale ca entităţi separate. Puterea într-o societate socialistă trebuie exercitată în moduri care permit participarea tuturor, nu doar a celor care aparţin unei organizaţii anume. Asta trebuie prefigurat în formele politice şi mişcările care apar inaintea revoluţiei. Scopul final al stângii şi al organizaţiilor sale nu trebuie să fie conducerea societăţii, ci să se abolească pe sine.
Cea mai importantă componentă a conştiinţei socialiste e gandirea critică. Trebuie să învăţăm să gandim critic despre tot, să nu luam nimic ca atare, nimic ca fiind dat. Prin urmare, nu vrem oamenii să accepte ideile socialiste în felul în care acceptă acum, parţial sau complet, ideile burgheze. Vrem să distrugem toate acceptările şi credinţele necritice. Credem că o examinare critică a societăţii duce la concluziile socialiste, dar nu sunt importante concluziile în sine ci în mod egal şi chiar mult mai importantă e metoda prin care s-a ajuns la ele.
Ne bazăm pe moştenirea marxismului. Asta nu înseamnă că acceptăm toate ideile lui Marx, cu atât mai puţin ideile celor ce susţin că sunt urmaşii lui. Marxismul e un punct de plecare pentru noi, nu destinaţia predeterminată. Acceptăm dictonul lui Marx cum că critica noastră nu trebuie să se teamă de nimic, inclusiv rezultatele sale. Datoria noastră către marxism nu va fi mai mică dacă descoperim că trebuie să îl depăşim.
Nimic nu poate fi mai străin pentru noi decât ideea "marxistă tradiţională" cum că toate întrebările importante au primit răspuns. Dimportivă, încă nu am formulat multe dintre întrebările importante.
Trebuie să încercăm să menţinem o balanţă între teorie şi practică care caută să le integreze, şi care recunoaşte că trebuie să ne angajăm în ambele tot timpul.
Centrul gravitaţional al politicii noastre trebuie să fie acolo unde şi când suntem, nu în identificarea locţiitoare cu luptele de altcândva şi altundeva. Munca de solidaritate e importantă, dar nu poate fi scopul principal al unei mişcări socialiste.
Nu ştim dacă o să câştigăm: istoria e facută de oameni, şi în ceea ce priveşte oamenii, nimic nu e inevitabil. Dar pentru că oamenii fac istoria, ştim că e posibil să construim o lume nouă, si ne străduim să realizăm această posibilitate.
"Există un singur motiv pentru a fi un revoluţionar - pentru că e cel mai bun mod de a trăi."